Deschiderea mallului ParkLake, inițial programată în aprilie, a fost amânată până în toamnă

Deschiderea mallului ParkLake, inițial programată în aprilie, a fost amânată până în toamnă
Publicat: 26/02/2016, 12:09

„Am amânat deschiderea mallului și motivul principal nu a fost construcția, ci faptul că mai mulți chiriași ne-au cerut să amânăm deschiderea pentru septembrie deoarece le este greu să se pregătească într-o perioadă atât de scurtă de timp. De asemenea, și Paștele este târziu anul acesta, iar dacă deschidem acum, trebuia în aprilie, înainte de Paște și nu era posibil din punctul de vedere al construcției”, a declarat Ingo Nissen, managing director la Sonae Sierra, responsabil cu proiectele de dezvoltare din România.

Ingo Nissen spune că mallul are în prezent un grad de ocupare de 95%, față de 85% în toamna anului trecut. „Mai avem aproape jumă­tate de an până la deschidere, dar am închiriat deja circa 95% din spațiu”.

Printre retailerii care vor veni în noul mall se numără brandul american Forever 21, care va deschide primul magazin din România în centrul comercial din cartierul Titan din Capitală. Brandul este prezent în special pe continentul a­me­rican și în Asia, însă a anunțat planuri de expansiune în Europa în vara lui 2015.

ParkLake Joint Venture a încheiat în toamna anului trecut un acord de împrumut pentru 83 de milioane de euro cu un grup de finanțatori format din OTP Bank Ungaria, OTP Bank România și banca austriacă Hypo NOE Gruppe Bank.

Mallul va avea peste 200 de magazine pe o suprafață închiriabilă de 70.000 metri pătrați, cu 23 de restaurante, zone de recreere și 14 săli de cinematograf în Cinema City, potrivit ZF.

Proiectul presupune o investiție de 180 de milioane de euro. Lucrările de structură se află în fază avansată și continuă cu partea de mecanică și inginerie.

Centrul comercial va putea deservi 1,5 milioane de locuitori ai Bucu­reș­tiului, care pot a­junge la mall în maximum 30 de minute, în timp ce în zona de zece minute locuiesc 500.000 de persoane.

Retailerul Carrefour va fi coproprietar al terenului, grupul francez luând decizia de a cumpăra suprafața pe care va fi amenajat hipermarketul.

Compania portugheză Sonae Sierra deține peste 46 de centre comerciale în 14 țări de pe patru continente, a căror valoare depășește 6 miliarde de euro.

În total, pe piața locală sunt în derulare 11 proiecte de noi malluri sau extinderi de centre comerciale, cu o valoare investițională de peste 700 de milioane de euro. Bucureștiul, care deține peste o treime din stocul de spații comerciale moderne din România, evaluat la 2,7 milioane de metri pătrați, concentrează și cele mai mari noi investiții în malluri din următorii ani, notează Ziarul Financiar.

Anul trecut, harta shoppingului bucureștean s-a întregit cu Mega Mall, proiect al fondului de investiții NEPI, ce a atras investiții de 165 de milioane de euro.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău:...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
„În loc să facem nuntă, facem înmormântare”. Imagini dureroase de la înmormântarea Monicăi, tânăra de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Se termină războiul. Putin și Xi Jinping au căzut de acord: Pacea va fi restabilită
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cercetătorii au generat căldură de peste 1.000 de grade Celsius cu energie solară în loc...
×